4 din 5 stele, dacă ar exista un astfel de rating. Am ascultat cartea, nu am citit-o, deoarece este foarte lungă. Tipul care a narează a vorbit nu mai puțin de 25 ore, deși e drept că ritmul în care vorbește m-a făcut ca de la jumătate cărții să trec la viteza de 1.5x.

Pot să spun că este o carte de dezvoltare personală, doar că sfaturile/lecțiile trebuie să le extragi tu atunci când simți că este cazul. Se vorbește mult despre Elon ca persoană, se insistă pe unele drame și trăiri pe care autorul le dezvoltă în anumite momente. Nu știam că are așa mulți copii, unii care i-au murit, alții autiști, chiar si un copil care și-a schimbat sexul, lucru care l-a afectat foarte tare pe caracterul principal.

Despre Elon Musk se spun multe, ca este un geniu sau un sociopat – mie îmi place foarte mult viteza cu care el a dezvoltat cele 6 companii pe care le conducea in 2023. Eu am extras din carte anumite lucruri bune din stilul lui dar se pot observa si greșelile pe care le-a făcut. Aș insista foarte mult pe inteligența lui si modul mai mult decât ingineresc prin care a realizat așa de multe. După părerea mea Elon este cu mult pentru geniul lui Steve Jobs, biografie pe care urmează să o parcurg în curând.

După ce am ascultat cartea cred ca portretul de pe copertă se potrivește de minune.

Cartea se găsește în multe locuri și formate: