Sunt aproape 3 săptămâni de când m-am austriaticit. Până la urma viața în Austria nu e chiar așa de diferită față de cea din București:
- în Vorarlberg nu am dat de romani, chiar dacă am văzut un magazin românesc
- au șosele care te duc unde ai nevoie; pe șosele astea se circulă civilizat, repede și mă simt în siguranță. Într-o oră ajungi la aeroportul din Memmingen (i se mai spune și Munchen West) unde în weekend sunt doar români
- tot din cauza infrastructurii, în două ore am ajuns la ceva stațiune de ski mare. Am fost cu niște români care sunt de mulți ani în Germania și mulți mi-au povestit cum că vecinii lor, care sunt nemți, nu i-ar chemat la ei în casă. Am tras concluzia ca am ales bine zona în care stau pentru că nu sunt români.
- în 13 minute am ajuns din garajul subteran, pe pârtia de ski. După ce ne-am jucat în zăpadă, am mai coborât 10 minute cu mașina și nu mai era zăpadă. Am mai urcat 30 minute și am ajuns iarăși într-o zonă unde se schiază. Ne-am dat cu sania, am mâncat mâncare bună și am plecat spre casă.
- este clar că suntem cei mai zgomotoși din bloc. Sebi a spus că lui un lucru nu îi place în Austria – că nu are voie să facă atâta gălăgie. Am concluzionat că trebuie să ne luam casă, nu riscăm să ne dea afară din bloc.
- am mers până în Lindau, am parcat, ne-am dus la un loc frumos de joacă, am mâncat bine și am dus familionul la aeroport. Până să decoleze ei, eu eram din nou acasă.
Weekendul viitor testez rezervarea de parcare din aeroportul din Zurich, după care zbor în Copenhaga pest weekend, să-mi aniversez prietenul meu cel mai vechi, cu ocazia celor 4 decenii.